Patriarhul Iacov NU a fost un înșelător

Guest Post !!!!

Dumnezeu de-a  lungul istoriei, atât în Vechiul cât și în Noul Testament s-a folosit de oameni deosebiți în realizarea planului Lui Divin.  În diferite timpuri și situații, El s-a folosit de anumite  persoane cărora le-a relevat planul Său, desigur potrivit cu voia Lui. În ceea ce urmează aș vrea să mă refer la  unul dintre cei trei patriarhi din Vechiul Testament și anume la Iacov, cel care este mult discutat și comentat în legătură cu anumite aspecte din viața sa, începând de la naștere și până la plecarea lui din casa lui Laban. Deși a avut de înfruntat multe situații grele, Iacov a avut un rol important în planul lui Dumnezeu. Pe scurt, vreau să menționez doar trei dintre acestea:

1. Formarea Poporului Israel. Prin cei 12 copii ai lui, mai târziu s-au format cele 12 triburi ale lui Israel  la care se referă de foarte multe ori scrierile Vechiului Testament.

2. Întoarcerea lui Iacov din Padam-Aram de la Laban – socrul său, în țara bunicului Avraam și a părinților Isac și Rebeca, cât și la locul copilăriei lui. „Atunci Domnul a zis lui Iacov: Întoarce-te în țara părinților tăi și în locul de naștere; și Eu voi fi cu tine. ” (Gen.31.3)

3. Salvarea propriei familii, de la foametea care apăruse în țara lui și plecarea cu întreaga familie în Egipt, acolo unde Dumnezeu a trimis mai dinainte pe unul din fiii lui, numit Iosif: „…m-a trimis Dumnezeu înaintea voastră.” (Gen.45.5)

Așa cum am menționat mai sus, aș vrea să mă refer la  acea perioadă din viața lui Iacov, începând  de la naștere și până la întâlnirea lui cu Dumnezeu la Peniel și să subliniez faptul că deși Iacov este ținta unor acuzații dintre cele mai nepotrivite, există totuși câteva aspecte esențiale de care trebuie ținut cont.

Astfel, el nu se face vinovat de nici una dintre învinuirile aduse, însă lipsa de înțelegere a multora contribuie la aceste afirmații, în necunoștință a anumitor factori, enumerați mai jos, de care trebuie ținut cont, când dorim să explicăm un anumit pasaj din Sfânta Scriptură:

1. Perioada în care s-a petrecut evenimentul respectiv;

2. Gradul de cultură al oamenilor din acel  timp;

3. Baza relației omului cu Dumnezeu în aceea vreme.

Luând în considerare cele mai sus amintite și în mod deosebit relația pe care o aveau oameni cu Dumnezeu, ne dăm bine seama că în acel timp, la baza acestei relații funcționa principiul TEOCRAȚIEI, unde Dumnezeu, în mod direct sau prin îngerii Lui, stătea de vorbă cu anumite persoane, cărora le comunica voia LUI, în ceea ce privește lucrurile pozitive sau negative legate de faptele oamenilor. Exemplele sunt multe și înscrise pe paginile Sfintei Scripturi.

Voi lua doar câteva:

1. Adam în grădina Edenului: „Domnul Dumnezeu a dat omului porunca aceasta: ….” (Gen.2.16-17) „Domnul Dumnezeu  a chemat pe om și i-a zis: Unde ești?” (Gen3.9-19), și discuția continuă.

2. Cain după uciderea fratelui său Abel, (Gen.4.9-16)

3. Noe în legătură cu potopul (Gen.9.13-22)

4. Avraam. Promisiunile făcute lui și seminției lui (Gen.17.1-8) etc.

5. Iacov. La Betel, discuția a fost între el și Dumnezeu (Gen.28.10-22). În casa lui Laban, Domnul  vorbește direct cu el (Gen.31.3), iar în v.11 Domnul i-a vorbit printr-un înger și exemplele pot continua.

Constat faptul că sunt prea mulți pastori, evangheliști, scriitori, comentatori etc., care îl acuză pe Iacov Patriarhul de înșelăciune, lucru care nu este adevărat. Personal, după mai mult timp de cercetare și meditare, am ajuns la concluzia că el nu se face vinovat de aceste acuzații false.  Dumnezeu a vrut să facă o schimbare în alegerea lui, așa cum a făcut cu cei doi fii ai lui Iosif, atunci când Iacov i-a binecuvântat. Dumnezeu e Suveran și EL face ce vrea, nimeni nu are voie să-l tragă la răspundere, de ceea ce face într-un fel sau altul. E de datoria noastră să cercetăm și să cunoaștem adevărul, ca apoi să apărăm cinstea, demnitatea și prestigiul lui Iacov, omul lui Dumnezeu, cu care EL se laudă alături de  ceilalți  doi patriarhi: „…voi sta la masă cu Avram, Isac și cu Iacov în Împărăția cerurilor.”(Mat.8.11);    Luca 13.28: „…veți vedea pe Avram, Isac și pe Iacov și pe toți prorocii în Împărăția cerurilor….”

Iacov este în cer  cu Dumnezeu și este un adevărat  sfânt al LUI, dar unii slujitori ai altarelor, cât și ai scrisului, îi ponegresc numele  învinuindu-l  de anumite fapte murdare! Haideți să ne unim atât prin predicare cât și prin scris, și să stopăm răspândirea acestor calomnii la adresa acestui  SFINT  din cer. Pentru o înțelegere mai clară a  nevinovăției lui Iacov, mai jos am formulat câteva întrebări care sunt ușor de înțeles și care dau o lumină destul de mare asupra fazelor din viața lui Iacov, legate de acele fapte care sunt pentru uni – destui de mulți! – motive de învinuiri cu abateri dintre cele mai jignitoare la adresa acestui patriarh.

Întrebări necesare pentru a înțelege realitatea:

1. De ce Dumnezeu, dacă la ales pe Iacov înainte de naștere, nu a făcut ca Iacov sa fie întâiul născut, și nu Esau? (Rom.9.11-13)

2. Dacă Esau a fost întâiul născut și Dumnezeu la ales pe Iacov, după naștere, ordinea trebuia schimbată. Cine a condus această schimbare, Dumnezeu, Diavolul  sau întâmplarea?

3. Cine se face vinovat de renunțarea lui Esau la dreptul de întâi născut, o simplă ciorbă pregătită de Iacob sau  neglijența  acestui drept pe care Esau îl vinde pentru un preț de nimic?

4. Dacă  Esau și-a vândut dreptul de întâiul născut, mai putea el să mai primească binecuvântarea?

5. Dacă Isac ar fi știut că Esau nu mai e întâiul născut și că el nu mai poate primi binecuvântarea l-ar mai fi binecuvântat?

6. Dacă Rachela a auzit și a procedat la  schimbarea situației în favoarea lui Iacov, a fost de la Dumnezeu sau de la Satan?

7. Dacă întâlnirea pe care a avut-o Iacov cu Dumnezeu la Betel și la Peniel a fost o întâlnire în care Dumnezeu i-a cerut pocăința și recunoașterea faptelor de înșelăciune, minciună, trădare, ipocrizie etc., așa cum este învinuit de către cei mai mulți?

8. Dacă cunoașteți cazuri când Dumnezeu se asociază și umblă cu cei care înșeală, mint, sabotează sau iau în deșert numele LUI așa cum e etichetat  Iacov?

9. La ce ajută și pe cine satisface atunci când e blamat un sfânt a lui Dumnezeu ca Iacov? Poate fi mai de grabă un prilej de poticnire pentru alții care nu înțeleg realitatea întâmplării descrisă.

10. Dacă Dumnezeu nu condamnă pe cineva și nu îi impută nimic în legătura cu unele fapte pe care numai oamenii le născocesc, pe cine să ascultăm, pe Dumnezeu sau pe oameni?

11. O întrebare deosebit de importantă este: De ce Dumnezeu îl binecuvântează pe Iacov când el se prezintă în persoana lui Esau? Atunci când el vine înaintea tatălui său Isac și când Isac îl întreabă „Cine ești tu fiule?” (Gen.27.18,19), Iacov îi răspunde tatălui său: „Eu sunt Esau fiul tău cel mai mare…”

Acest lucru e confirmat și a doua oară în versetul 24, „Isac a zis: Tu ești deci fiul meu Esau?”  Și Iacov a răspuns: „Eu sunt!” Cum? Dumnezeu binecuvântează un Iacov fals, prefăcut, mincinos ipocrit? (vorbesc în felul oamenilor). Nu cumva este nedreptatea lui Dumnezeu când procedează astfel?  Sau nu a cunoscut Dumnezeu acest șiretlic a lui Iacov? Dece Dumnezeu nu a procedat ca și în cazul nevestei lui Ieroboam când a venit la prorocul Asia, dându-se drept alta; „De ce te dai drept alta?”, sau în cazul lui Iacov – ALTUL? (Împărați, 14.6). Cum de data aceasta Dumnezeu a trecut cu vederea acest fapt? Și dacă Dumnezeu a procedat așa, cu ce drept vin unii și îl învinuiesc pe Iacov de o abatere pe care Dumnezeu nu o menționează? Profetul Isaia în 55.8,9 spune foarte clar: „Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre și căile voastre nu sunt căile Mele”. La fel Apostolul Pavel la Rom. 11.33 scrie: „O, adâncul bogăției, înțelepciunii și științei lui Dumnezeu, cât de nepătrunse sunt judecățile Lui  și cât de neînțelese  sunt căile Lui!”.  La fel, în Rom. 9.14-20 în care se arată  voința supremă a lui Dumnezeu în ceea ce privește alegerea care îi aparține în exclusivitate numai  Lui și orice intervenție din afară  (din partea  oamenilor) este exclusă, în v. 20. citim: „Dar mai de grabă cine ești tu omule, ca să răspunzi împotriva lui Dumnezeu?”.

12. Care a fost relația lui Iacov cu Dumnezeu în casa lui Laban? (Gen. 30.27). Laban a fost binecuvântat din pricina lui Iacov (Gen. 31.3). Domnul a vorbit cu Iacov despre întoarcerea lui în țara părinților lui. (Gen. 31.11-13). Domnul a vorbit  cu Iacov prin îngerul Lui despre situația din casa lui Laban și întoarcerea în țara lui de naștere etc.

13. După ce Iacov a plecat de la Laban, acesta la urmărit și înainte de a-l ajunge  pe Iacov, Dumnezeu i se arată lui Laban și îi spune următoarele cuvinte: „…..Ferește-te să spui o vorbă rea  lui Iacov”. Dacă Dumnezeu a interzis lui Laban să nu-i spună nici o vorbă rea lui Iacov, cine sunt acei care își permit astăzi, în predici mai ales, să încalce porunca lui Dumnezeu și să spună atâtea vorbe rele și defăimătoare la adresa lui Iacov?

În concluzie: Dacă, atât în casa părintească cât și în casa lui Laban,  Dumnezeu nu la învinuit pe Iacov de nici cea mai mică abatere făcută, cine sunt acei care caută să-l ponegrească  și să-l acuze de lucruri și de fapte fără nici un suport real? Cred că toți aceștia ar trebui să se pocăiască și  să  se lase de asemenea evanghelii cu conținut fals. Cred că o explicație Biblică în legătură cu problema păcatului din acele timpuri  ne-o dă destul de clară Apostolul Pavel în  Romani 5.13: „Căci înainte de lege păcatul era în lume. Dar păcatul nu este ținut în seamă câtă vreme nu este o lege.”(Rom.4. 15). „Pentru că Legea aduce mânie; și unde nu este o lege, acolo nu este nici  călcare de lege.”( Rom. 3.20). „Căci nimeni nu va fi socotit neprihănit înaintea Lui prin faptele legii, deoarece prin lege vine cunoștința păcatului” (Rom.7.7). „Dimpotrivă, păcatul ni l-am cunoscut decât prin lege. De pildă, n-as fi cunoscut pofta, dacă legea nu  mi-ar fi spus: „Să nu poftești!”. Este ușor de înțeles că pe timpul lui Iacov nu se poate vorbi de LEGE, deoarece legea a fost dată cu mulți ani mai târziu și el nu a avut de unde să le știe  așa cum au fost cunoscute după darea legilor pe muntele SINAI. Ori, a-l judeca pe Iacov după standardele noastre, cred că e cea mai mare greșeală pe care o poate face cineva, indiferent cine e el. Avertismentul de jos, ar trebui să fie luat cu cea mai mare seriozitate pentru toți cei care au curajul să-l învinuiască pe Iacov de fapte de care el nu se face vinovat. O mare atenție pentru cei care blamează numele lui Iacov, ei trebuie sa știe că va veni o zi când se vor întâlni cu Iacov și când toate învinuirile aduse lui vor fi cunoscute și auzite, și nu vor putea fi negate pentru că în Cer totul e gol și descoperit.

Domnul Isus a spus:

„Feriți-vă să nu defăimați nici măcar pe unul din acești micuți…” (Mat.18.16). Dar pe unul mare la nivel de patriarh?

„Nu vă vorbiți de rău unii pe alții, fraților!” (Ap. Iacov 4-11); cu mult mai mult pe cei din Cer.  

„Feriți-vă de orice se pare rău!” (Ap. Pavel la 1 Tes. 5-22); dar mai ales în relații cu alții, cu frații.  

Pastor Aurel Miheț

Peoria, Arizona

Crestin Total-Cu batic sau fara batic ? !!!! Sa vedm ce spune Statu !!!!! 🙂

Cuvântul lui Dumnezeu şi mărturia lui Isus

Introducere

Chiar şi fără să ne deschidem gura, noi comunicăm prin coafură, prin machiaj, prin îmbrăcăminte, prin gesturi. De multe ori, vorbirea vorbeşte exact opusul informaţiilor primite prin celelalte mijloace.

• După opinia comentatorilor este, probabil, cel mai dificil text din NT.

Nu de puţine ori, interpretarea acestui text este piatra de încercare a comentatorilor şi teologilor, pentru că logica şi raţiune cedează adesea locul prejudecăţilor. Astfel, fragmentul 1Cor. 11:4-9 poate fi interpretat în mai multe feluri: (1) Text paulin, deci autoritativ; (2) Interpolare târzie, deci neautoritativ; (3) Text paulin, citând opinia corintenilor, deci neautoritativ. Versetul 10 este greu de interpretat pentru că „îngerii” sunt interpretaţi în moduri diferite (chiar ca şi predicatori itineranţi). La ce se referă „obiceiul” a cărui existenţă Pavel o neagă în celelalte biserici: argumentările în contradictoriu sau acoperirea capului?

• Din păcate, este şi singurul text care aduce vorba despre practica (ne)acoperirii capului în închinarea din Biserică.

Vezi articolul original 2.983 de cuvinte mai mult

Plansul si scrasnirea dintilor

Sa nu uitam sa mai mergem pe la dentist. Durerea provocata de un dinte stricat poate fi mai mare si paguboasa daca nu ii intretinem si tratam la timp. Oricum avem si alti dinti care ne tin o vesnicie. Nu se strica,tin o vesnicie si chiar daca unii nu cred, totusi este un loc unde va fi „plansul si scrasnirea dintilor”(veziMatei8:12;13:42;25:30;13:50). Acestia vor fi „dintii atitudinii” fata de Dumnezeu.

Acum avem dintii atitudinii fata de aproapele.
„Daca va muscati si va mancati unii pe altii luati seama sa nu fiti nimiciti unii de altii”, adica „in loc sa actionam ca niste oameni sau crestini noi ne vom comporta ca niste fiare salbatice”.

Desi este considerata a fi un spital,un staul, biserica cu cladirea, registrele, departamentele, intrunirile, ierarhiile, slujbele, trupele muzicale… biserica poate devenii si un camp de lupta fraticida.
Aceasta lupta poate sfarsi prin moartea ambelor tabere care se angajeaza in „muscaturi”.

Atunci cand cineva te musca poti scapa cu viata numai fugind sau cum spuneam altadata in contextul „facebook” „Cel mai destept spiritual cedeaza”

Bunul simt si crestinul

Exista un bun simt in orice civilizatie care ar trebui imbratisat de orice
crestin dar exista si un „bun simt spiritual” care ar trebuii aplicat in
Biserica .Prin harul care mi-a fost dat eu spun fiecaruia dintre voi sa nu aiba
despre sine o parere mai inalta decat se cuvine ci sa aiba simtiri cumpatate
despre sine potrivit cu masura de credinta pe care a impartit-o Dumnezeu
fiecaruia Romani12 3 (citeste pana la versetul8 ) Uneori avem probleme in
bisericii pentru ca nu exista acest bun simt si asta face ca lucrurile sa nu mearga
bine.Unii isi asuma roluri si pozitii care nu sunt pe masura darului lor.

CITITI UN ARTICOL DESPRE BUN SIMT IN GENERAL

Pentru cei ce tratează bunul simţ drept un concept filozofic, acesta poate fi şi
chiar este considerat un ansamblu de idei despre lume, viaţă şi om, având ca
izvor tradiţia populară şi cuprinzând elemente ale gândirii ştiinţifice. Noi
însă, ne-am obişnuit să-l privim drept o măsură a bunei creşteri, a bunei
cuviinţe, a respectului pentru cei din jur.
Bunul simţ îl ai, sau nu-l ai. Este o moştenire de la cei ce te-au zămislit şi
apoi „te-au făcut om”, deprinzându-te să acţionezi în conformitate cu nişte
norme pe care şi ei, la rândul lor, au fost învăţaţi să le respecte. Cu toate că
specialiştii în domeniu îi mai spun şi simţul comun, sau intelingenţa mediocră,
Descartes considerându-l „lucrul cel mai drept împărţit în lume” (să fi fost
bunul simţ atât de răspândit în acele vremuri, sau mai mult, să se fi găsit în
aceeaşi măsură la fiecare?), aşa cum ne uităm noi astăzi la el, plin de
încărcătură morală, constituie o valoroasă calitate umană care, în mod cert, nu
este împărţită în mod egal. Pentru că atunci n-ar mai exista opusul cuvântului
„simţit” sau „plin de bun simţ”.
Îl putem oare dobândi pe parcurs şi pe cont propriu, fără a avea o înclinaţie
nativă spre a-l preţui, a-l căuta şi a-l practica? Înclin să cred că nu, că îl
avem acolo, în străfundurile noastre, alături de celelalte simţuri cu care am
fost înzestraţi, ca pe un simţ aparte ce ne dă certitudinea binelui şi
frumosului în relaţiile cu semenii noştri şi ne determină să-i tratăm cu respect
pe cei din jur, să fim politicoşi şi civilizaţi, să nu depăşim limitele, să fim
recunoscători şi cinstiţi, să nu profităm de poziţia pe care o avem, să ne pese
şi să ţinem cont de ceilalţi etc. Şi toate astea, pentru că aşa ne simţim bine,
dintr-un imbold interior fără de care comportamentele noastre ar rămâne simple
formalisme.
Şi mai înclin să cred că el, bunul simţ, în forma sa de pledoarie pentru măsură
şi echilibru, se regăseşte într-un cod nescris al bunei cuviinţe pe care-l
descoperim în înţelepciunea tuturor popoarelor din timpuri îndepărtate. Maxime,
cugetări, citate celebre aparţinând învăţaţilor, filozofilor, oamenilor de
ştiinţă sau de litere, ne transmit prin vreme esenţa bunului simţ. Şi nu este
întâmplător faptul că îndemnurile, sfaturile, observaţiile transmise îşi găsesc
corespondenţe de la o cultură la alta, de la un popor la altul, el fiind un
adevăr general valabil în care putem să credem fără să ne înşelăm.
Nu este ceva senzaţional ca aceste spirite erudite să creioneze pentru
contemporani şi pentru posteritate profilul universal al bunului simţ. Există
însă cei mulţi şi anonimi, (semn că bunul simţ nu ţine neapărat de erudiţie, ci
mai degrabă de o nobleţe a spiritului şi a inimii), autorii unei creaţii
populare pline de har prin care, dacă frunzărim, găsim reale lecţii de educaţie,
norme de comportament, reguli şi legi de căpătâi pentru acest cod atât de
necesar lor pe care-l puteau aplica singuri, fără intervenţia judecătorilor
nedrepţi şi corupţi în încercarea de a schimba lucrurile, de a învinge tarele
societăţii.
Dacă ar fi să judecăm după bogăţia şi varietatea acestor creaţii colective şi
anonime, noi, românii, ar trebui să fim un etalon al bunului simţ. Proverbele şi
zicătorile noastre sunt edificatoare în acest sens. Grăiri pline de tâlc, ele
comprimă în nenumărate nuanţe codul etic al poporului român amendând minciuna,
lăcomia, hoţia, corupţia, avariţia, înşelătoria, impoliteţea şi câte, Doamne,
s-ar mai putea înşira, toate avându-şi rădăcinile în lipsa bunului simţ, dar
arătând şi preţuirea cuvenită adevăratelor virtuţi, cu aceleaşi rădăcini, bunul
simţ. Valoarea lor stă în faptul că sunt nişte concluzii ale vieţii sociale
perfect valabile şi acum şi multă vreme de acum înainte. „A da cinstea pe
ruşine”, „A nu-ţi cunoaşte lungul nasului”, „A uita de unde ai plecat”, „A sta
în banca ta”, „A fi domn e o-ntâmplare, a fi om e lucru mare”, „A te întinde cât
ţi-e plapuma”, „A vedea paiul din ochii altuia” sunt doar câteva adevăruri care
se rostesc şi astăzi cu năduf, cu sarcasm, cu durere şi dezamăgire, cu
satisfacţie, în toate mediile.
Cu ironicul sau satiricul „Bună ziua căciulă, că stăpânul n-are gură”, m-am
întâlnit pentru prima dată în urmă cu aproape cincizeci de ani. Era primul
contact cu creaţia populară. Învăţătoarea ni l-a explicat ca fiind o vorbă veche
din bătrâni. Am privit-o toţi cu mare respect şi a avut un efect grozav asupra
noastră. Salutam în stânga şi-n dreapta, pe oricine şi nimeni nu ne-a spus că pe
necunoscuţi nu-i nevoie să-i saluţi. Oricum aceştia erau puţini pentru că trăiam
într-o comunitate restrânsă.
La oraş lucrurile stau altfel. Aici nu prea e în regulă să dai „bună ziua”
oricui. Ai părea o curiozitate şi unii chiar ar privi compătimitor în urma ta.
Se salută doar cei care se cunosc între ei şi câteodată şi aceştia întorc capul
prefăcându-se că nu s-au văzut.
Acum ştiu însă că acolo, la sate, politeţea nu este o formulă ci o atitudine a
bunului simţ. Localnicii şi mai ales cei în vârstă, te întâmpină cu bineţe chiar
dacă nu te-au văzut niciodată şi ştiu că nici nu te vor mai vedea. Port cu mine
imaginea câte unui bătrân cu o cămaşă cusută după obiceiul locului, purtată
peste un pantalon mai actualizat, care te priveşte binevoitor şi-ţi spune „ziua
bună”, făcându-te să tresari mirat şi să te ruşinezi că ţie, orăşeanului şcolit
şi dichisit, nu ţi-a trecut prin minte să-l saluţi pentru că nu-l cunoşteai şi
la oraş nu se obişnuieşte. O port de demult, de prin satele bănăţene şi am
reactualizat-o de curând, prin satele ardelene. Nu a dispărut şi cred că o poţi
întâlni în orice regiune a ţării, pentru că acum ştiu că vine tot de acolo de
unde vine şi obiceiul pur românesc de primire cu pâine şi sare a străinilor.
Tradusă în cuvinte, această atitudine ar însemna: bine ai venit la noi, străine
şi bună să-ţi fie inima!
Lor nu le este teamă de ridicol. Vin cu treburi la oraş, îşi frământă mult
căciula în mâini până să spună ce au de spus pe la uşile oficiale care nu li se
prea deschid, dau bineţe pe stradă necunoscuţilor orăşeni, aşa cum ştiu ei, cu
simplitate, naturaleţe şi chiar cu evlavie şi se întorc în veşnicia lor, unde
toate, chiar şi bunul simţ, se păstrează ca la începuturi, în formă nealterată,
în ciuda aparenţei cum că el ar fi pe cale de dispariţie. Până întâlnim astfel
de atitudini, din care şi noi ne tragem seva, nu trebuie să ne temem. Bunul simţ
nu dispare. El doar nu se poartă de oamenii zilei pentru că nu prea face casă
bună cu puterea, oportunismul, popularitatea. Îl găseşti acolo, în anonimatul ce
reprezintă una din dimensiunile sale.

Norvegienii au (descoperit un) talent !!!!!!!! Care este „talantul” tau ?

Articolul scris despre acest talent nedescoperit in Romania dar remarcat in Norvegia ma face sa ma intreb: Oare cati dintre noi ne-am invelit talantul in stergar si nu mai lucram cu el ? Poate pentru ca suntem „lenesi” sau am obosit sa ne luptam cu „birocratia” si „exclusivismul” sau „nepotismul’ din biserica. Dar sa nu uitam Dumnezu are de lucru pentru noi chiar si in aceste conditii aparent potrivnice.

Un pianist în vârstă de 32 de ani a uimit juriul emisiunii „Norvegienii au talent” după ce a interpretat o compoziţie proprie. El a ajuns în următoarea etapă a concursului după ce a primit trei „Da”-uri din partea juriului.

Bogdan Ota a plecat din Botoşani, iar de opt luni locuieşte în Norvegia şi lucrează la o firmă de copiatoare. Pianistul, care a absolvit Conservatorul din Iaşi, a ales să interpreteze o compoziţie proprie, care a plăcut juriului emisiunii.

„Cum de nu te-a văzut România?”

Înainte de a urca pe scenă, românul se întreba dacă publicul va reacţiona bine la muzica sa. „Îmi este teamă de public”, a mai spun românul.

Cei trei membri ai juriului au fost încântaţi de talentul românului şi l-au întrebat cum de nu l-a văzut şi România. „Este minunat! Suntem foarte bucuroşi că eşti aici!”, au spus aceştia după ce l-au auzit cântând la pian.

„Cum de nu te-a văzut România?”, a întrebat unul dintre membrii juriului, iar românul le-a răspuns că a fost văzut, dar că nu a părut interesant pentru cei care l-au ascultat. Un alt membru al juriului a mai spus că are un vis, ca românul să renunţe la slujbă şi să se dedice muzicii. „Este uimitor şi sunt bucuros că ţi-am putut vedea talentul! Şi sper că şi România îl va vedea”.

„Şeful, singurul meu prieten, m-a înscris la concurs”

Românul, care a participat la ediţia din Norvegia a celebrului program de televiziune „Got Talent”, a spus că a fost înscris la concurs de şeful său, care este şi singurul prieten pe care îl are în Norvegia.

În clipul de prezentare din cadrul concursului „Norvegienii au talent”, românul a precizat că activitatea sa din timpul zilei este de a transporta copiatoare. „Este doar o slujbă, de a pune o pâine pe masă, de a cumpăra echipament muzical”. Visul său este să compună muzică, iar „concursul acesta este şansa vieţii mele şi dacă voi reuşi să ajung mai departe va fi un vis împlinit”, a mai precizat Bogdan Ota.

Miracolul Moise in Insula Jindo din Coreea de Sud

Ambasadorul Frantei in Coreea de Sud din anul 1975 a fost primul care a vorbit despre miracolul care are loc, an de an, pe insula Jindo.
A scris un articol intr-un cotidian de limba franceza si, de atunci, fenomenul misterios a devenit celebru in toata lumea.
Nu o data, ci de doua ori pe an, locuitorii insulei Jindo asista la un adevarat miracol.
Pentru aproape o ora, insula lor este legata de insula Modo, aflata la 2,8 kilometri distanta, printr-un fenomen nemaivazut.
Practic, apele se desfac pe o latime de aproape 40 de metri, lasand libera o carare ce leaga cele 2 insule.
Cu fiecare astfel de ocazie, zeci sau poate sute de mii de localnici si de turisti participa la Festivalului „Miracolului lui Moise”.(mesaj primit prin e-mail)

Trecerea Marii Rosii de catre Israeliti in frunte cu Moise a fost un fenomen natural inexplicabil/explicabil sau un miracol ? Pentru a raspunde a se citi in Vechiul Testament,in cartea Exodul capitolul 14.

Steaua lui Billy Graham la Hollywood si ucenicii lui Ioan Botezatorul

Acum trei ani impreuna cu niste prieteni din Australia ne-ma propus sa vizitam California unde exista si faimoasele studiouri de film de la Hollywood. Am vazut cum se produc fimele care concureaza cu noi ca si parinti la formarea caracterului si credintei copiilor nostri.
Instalatiile tehnice care ne produc senzatia unor scene reale vizionand „pelicula” m-au facut sa vad cu alti ochi productiile cinematografice dar care totusi incanta inca milioane de oameni de pe intreaga planeta.
„Evanghelia” de la Hollywood este cea care se propaga cel mai rapid si cu cea mai mare influienta decat Evanghelia lui Isus care uneori este propovaduita de oameni care nu s-au curatit de toate influientele si practicile Holywoodiene.
Coborand de pe „Muntele” Studiourilor de la Hollywood am ajuns in oraselul Hollywood unde am descoperit pe Bulevardul Hollywood „stelele” de pe asfaltul trotuarului cu numele celebritatilor din lumea artistica si a industriei de distractie si mass-media. Fiecare isi cauta „steaua ” preferata . Eu nu m-am ostenit sa o caut pentru ca am foarte putina cultura in domeniu si am numai cateva nume cunoscute pe care nu stiam daca le gasesc sau nu.
Imi place umorul englezesc si cel romanesc. Nu cunosc decit cateva nume de artisti si nimic despre ei.
Documentandu-ma am aflat de pe saitul Camerei de Comert ca la inceput, in anii 1956-1957 cand s-a dat startul propunerilor pentru nominalizarea primlilor artisti carora sa li se „publice ” steaua pe trotuar, Charlie Chaplin preferatul meu a fost respins. ( astazi exista si steaua lui dar n-am vazut-o). Am dat insa peste „steaua” lui Billy Graham care este inregistrata la categoria „radio” (vezi simbolul de pe stea).
Si iata-ma tras in poza cu „artistul” meu preferat (dintre cei care au stele). Va dau si adresa unde o gasiti 6901 Hollywood Boulevard, pentru a va usura localizarea ei dintre cele 2400 stele cate exista astazi, pe o distanta de 2,4 mile si cand o sa vizitati locurile ganditiva ca se adauga cate 2 „stele” in fiecare luna.
Mai multe informatii despre Hollywood Star Walk
I-am intalnit acolo si pe „ucenicii” lui Ioan Botezatorul, care pot produce un mai mare interes pentru evanghelia lui Isus. Putina aducere aminte despre iad si „calificarile” necesare pentru a ajunge acolo nu strica.

Apasa pe imagine pentru o varianta marita !

Cand nu ma incred in Dumnezeu

Articol scris de Emanuel Rus pe saitul Viata Vesnica
Problemele de certitudine, siguranta si convingere sunt subiecte teologice fiebinti in ziua de astazi. Se pare ca biserica e intre doua extreme. Pe deoparte, dintr-o perspectiva teologica unii cred ca in toate convigerile noastre trebuie sa avem siguranta altfel nu credem de fapt in ele. Alti cred ca siguranta e un vis trecut si prafuit care nu isi mai are loc in realitatea actuala.
Experienta noastra vine chiar sa mareasca doza de confuzie. Cum sa ne incredem in Dumnezeu in necazurile noastre? Ar trebui sa credem ca ne va elibera pentru ca suntem copii Lui? Iar daca nu o facem inseamna ca nu ne incredem in El? Lipsa de siguranta oare inseamna lipsa de credinta?
Multi dintre noi suntem inspirati de predicile si cantarile despre intimplarea lui David cu Goliat. David un tanar, crud in razboaie se lupta cu un urias si..castiga. David vine sa infrunte uriasul stand ferm pe temelia credintei sale. Avea o certitudine absoluta ca Dumnezeu ii va da in maini uriasul si va scapa pe Israel din mainile filistenilor. Asa ca a luat 5 pietre si s-a dus pe cimpul de batalie.
Ma intreb adesea ce l-a facut pe David sa aiba o asemenea incredere ca va castiga? De unde i-a venit o asemenea siguranta? Oare aceasta este siguranta pe care trebuie sa o am situatiile mele de gen “Goliat”? Si daca David nu ar fi castigat? Nu ne spune textul ca ar fi ratat vreo lovitura. Poate le-a luat in caz de rateaza . Oare inseamna aceasta lipsa sigurantei? Nu cred. David i-a raspuns unui Saul indoielnic despre siguranta lui: „Domnul, care m-a izbavit din gheara leului si din laba ursului, ma va izbavi si din mana acestui filistean.” (1 Sa. 17:37). Dar cum de a stiut David acest lucru? In fine, la sfarsitul relatarii, David l-a invins pe urias, Israel a fost eliberat si el si-a aparat credinta.
De cate ori nu am tresarit si ne-a motivat aceasta istorie? Cate lacrimi nu a sters de pe obrazul nostru in fata atator situatii gen “Goliat” din viata noastra? De cate ori nu am cantat sau ne-am dorit sa avem o credinta ca a lui David? Dar desi e atat de motivanta istoria, totusi indoiala ne umple mintile. Eu pot sa spun cel putin ca acest lucru se petrece cu mine. Ce inseamna sa ai “credita ca si David”? Inseamna ca trebuie sa avem o certitudine ca Dumnezeu ne va elibera din situatia noastra delicata? Stiu ca as dori sa am o asemenea credinta, dar nu pot.
Am trecut, trecem si cu siguranta ca vom mai trece prin situatii delicate unele chiar disperate. Avem frati bine intentionati care ne spun sa avem credinta ca Dumnezeu ne va elibera sau vindeca. Adesea ai vrea sa te ridici de pe banca adunarii si sa le-o spui “verde in fata” ca nu ai o asemenea credinta si nici nu ai vazut pe cineva “mutand muntii”. Te temi ca vei fi judecat si chestionat despre credinta ta. Poti sa ii auzi murmurand: Of! Si-a pierdut credinta! Sarmanul de el! Ai mila de el Doamne. Sau indemnuri gen doar cind vei crede El va interveni! Sau ti se va spune: Esti prea tanar. Intr-o zi o sa crezi in puterea lui Dumnezeu!
Ai credinta ca mama sau unchiul tau va fi vindecat? Nu. Te indoiesti ca El o va face? Da! si asta este probabil lucru de care esti cel mai sigur. Si aici este raspunsul. Noi nu avem acces la nici o informatie despre situatia noastra delicata si de aceea trebuie sa ramanem agnostici in privinta aceasta. Dumnezeu nu ne-a spus solutia. Nu este nimic specific in Biblie care sa se refere la situatia mea in mod particular, incluzand chiar si pe aceasta a lui David. Situatiile negre prin care am trecut m-au blocat si de cele mai multe ori m-au lispit de orice idee. Experienta mea trecuta m-a impins spre o latura mai negativa (altii zic realista). Unii au avut mai multa sansa in trecut cu situatiile gen “Goliat” si au fost impinsi spre o latura pozitiva. Insa noi trebuie sa avem mare atentie cu acest mod de abordare al vietii. Noi nu stim particularitatile vietii. Uitam ca viata e uneori mai interesanta ca literatura de fictiune. Nu stim ce plan are Dumnezeu pentru acea situatie. Am eu sau tu credinta lui David? Aceasta depinde de ce intelegem prin credinta. Daca aceasta inseamna ca Dumnezeu are victoria, da. Dar problema sta cum va fi aceasta victorie a lui Dumnezeu in viata mea? Difera de la caz la caz. Dumnezeu nu isi sicronizeaza ceasul Sau cu ceasul nostru sau cu “declaratiile noastre de credinta”! Dumezeu e liber sa-Si manifeste victoria in vindecarea mamei tale sau in eliberarea ta de situatia financiara grea. Nu stim de unde a avut David aceasta siguranta ca va fi eliberat, insa stim ca foarte putini din noi suntem binecuvantati cu o asemenea siguranta.
Ma intorc din nou la Biblie si imi aduc aminte de o alta intamplare si de aceasta data cu cei trei sclavi evrei in sec. V i.Hr. pe timpul imparatului Nebucadnetar. Sadrac, Mesac si Abed Nego erau trei tineri ce nu au ascultat de legea imparatului care poruncea inchinarea la alti dumnezei ai Babilonului. Ei stiau ca doar unul singur merita inchinare si aceasta era Iehova lui Israel. Surprins si enervat de credinta lor, Nebucadnetar incearca sa ii forteze in Daniel 3:13-15 citim: Atunci Nebucadnetar, maniat si plin de urgie, a dat porunca sa aduca pe Sadrac, Mesac si Abed-Nego. Si oamenii acestia au fost adusi indata inaintea imparatului. Nebucadnetar a luat cuvantul si le-a zis: „Inadins oare, Sadrac, Mesac si Abed-Nego, nu slujiti voi dumnezeilor mei si nu va inchinati chipului de aur pe care l-am inaltat? Acum fiti gata, si in clipa cand veti auzi sunetul trambitei, cavalului, chitarei, lautei, psaltirei, cimpoiului si a tot felul de instrumente, sa va aruncati cu fata la pamant si sa va inchinati chipului pe care l-am facut; daca nu va veti inchina lui, veti fi aruncati indata in mijlocul unui cuptor aprins! Si care este Dumnezeul acela care va va scoate din mana mea?”
Atunci tinerii i-au raspuns: „Noi n-avem nevoie sa-ti raspundem la cele de mai sus. Iata, Dumnezeul nostru caruia Ii slujim poate sa ne scoata din cuptorul aprins, si ne va scoate din mana ta, imparate. Si chiar de nu ne va scoate, sa stii, imparate, ca nu vom sluji dumnezeilor tai si nici nu ne vom inchina chipului de aur pe care l-ai inaltat!”
Chiar daca ii scapa. Dar daca nu ii scapa? Ce fel de credinta e aceasta? Ei si-au exprimat acelasi gen de indoiala care l-am mentionat mai sus. Nu au pozat o incredere asemanatoare cu a lui David. Stiau ei de intimplarea cu David? Cu siguaranta ca da pentru ca era mai veche de 500 de ani. Desi erau intr-o situatie asemeni lui David, adica se trata de viata si de moarte, ei nu aveau certitudinea ca Dumnezeu ii va elibera.
De ce ei nu si-au exprimat aceeasi incredere, aceeasi siguranta asa cum a facut-o David? A fost credinta lor slaba? Nu, nicidecum. Motivul de ce nu si-au exprimat aceeasi incredere ca si David era din cauza unui simplu fapt si anume, ca nu stiau ce avea de gand Dumnezeu. Ei nu si-au pus credinta in ceva despre care nu stiau nimic. Toti stiau ca Dumnezeu e Dumnezeu iar ceilati nu. Ei stiau ca El i-ar putea sau poate sa ii salveze insa nu erau siguri. Si in acest mod ei au decis sa nu isi plece genunchii in fata unui fals idol al necredintei. Ei erau probabil ca si mine si de ce nu ca si tine, adica fara o revelatie a lui Dumnezeu imediata despre situatia ta disperata.
In experienta mea am vazut ca viata e plina de aceste expresii: “Daca da sau chiar de nu!”. Viata e plina de multa incertitudine. Cred ca aceasta e cea mai cinstita si mai responsabila atitudine ce o pot avea. Aceasta ne scuteste de multa dezamagire si durere nefolositoare. Am vazut multi profeti falsi ai sperantei care insufla cu buna intentie, probabil, credinta artificiala gen: Stiu ca Dumnezeu te va vindeca! Sau Dumnezeu nu va lasa sa ti se intimple asa ceva, pentru ca mi-a vorbit! Dar atunci cand nu se intimpla ceea ce spun cu atata “siguranta” nu mai beau din cupa usoara a bucuriei ci din cea grea a amaraciunii.
Aici nu ma refer la credinta in mantuirea realizata de Isus Hristos ci la credinta ca mod de viata. Nu vreau sa fiu inteles ca sunt un pesimist sau ca Dumnezeu nu poate interveni si elibera pe oameni de “Goliatul” din viata lor. Dar de asemeni sunt realist si ma incred in Dumnezeu indiferent de rezultatul oricarui “Goliat” din viata mea. Cred ca aceasta atitudine exprima la fel de multa credinta chiar daca ii lipsese siguranta.
Sa ne aducem aminte ca Dumnezeu a facul multe promisiuni, dar de asemeni sunt si foarte multe pe care El nu le-a facut. Incearca sa spui urmatoarea data cind bate “Goliat” la usa ta: “Dumnezeu ma poate elibera, si chiar de nu o face eu nu voi abandona credinta, deoarece nu imi voi pune credinta in ceva ce Dumnezeu nu mi-a promis”. Se pot ridica critici despre ceea ce am scris insa adevarul e prezentat asa cum e: adica real si onest.
Inchei spunand: Nu ma incred in promisiunile pe care nu le-a facut Dumnezeu.

Destainuirile a doi imigranti Eu si Ea

Doua dintre publicatiile bistritene din spatiul virtual ne-au interogat. Intr-un gest prietenos ne-au oferit ocazia sa lasam sa ne cunoasca opiniile alti bistriteni acum dupa mai multi ani ca imigranti in America.

Simona Lucescu si visul ei american „…Crede că rom­ânii ar trebui sa aibă mai multă încredere în ei şi că n-ar trebui să-şi mai vorbească de rău ţara când sunt în străinătate, fiindcă reprezinţi România chiar dacă ai o altă cetăţenie (a auzit România ponegrită de români chiar în spitalul în care lucrează, a reacţionat şi a fost răsplătită cu aplauzele americanilor).
Citeste mai mult AICI

Daniel Lucescu Automobilist in Phoenix
Aceasta a fost a doua etapa a imigrarii mele spre vest si ultima pentru ca daca mai merg spre vest ajung inapoi de unde am plecat. Am trait cel putin o experienta similara in timpul celor doua etape de imigrare. In Bistrita dupa „oleaca” de conversatie cu o persoana necunoscuta , eram confruntat cu intrebarea: „De unde esti?”. Desi nu vorbesc „moldoveneste” sau romaneste cu accent de prin nordul Moldovei, acel ”oleaca„ ma dadea de gol.
Engleza cu accent de „accent” de care ma folosesc in comunicarea mea cu concetatenii mei americani „americani” ma confrunta cu aceeasi intrebare „Where are you from?”. Si eu le raspund bineteles in limba engleza , ca sunt din Phoenix. Este adevarat dar trebuie sa-i lamuresc totusi de unde sunt dupa repetarea intrebarii cu o alta mimica a fetei lor. Din Romania ,le raspund, dupa care cu o fata luminoasa imi spun, binenteles cu accent, „Ooo ! Nadia Comaneci !” si unii, mai putini au auzit si de ”Ceausescu”.
Citeste mai mult AICI

„Valentine’s Day” pentru familie

Intr-un articol din The Wall Street Journal (click on Happy Couples ) patru cupluri incearca sa raspunda la intrebarea „Cum poti sa faci casatoria ta sa dureze mai mult ?”
Sunt lectii interesante si utile pentru a mentine logevitatea casatoriei 1.Incercati sa gasiti o solutie de compromis .2.Aveti umor. 3.Aveti (anumite ) secrete. 4. Niciodata nu renuntati 5. Ramaneti in viata.
Ultimul sfat l-a dat un cuplu care erau casatoriti de 70 de ani.
O femeie de 92 de ani se prezinta la cabinetul doctorului pentru consultatie impreuna cu sotul ei de 94 de ani. Au fost intrebati de asistenta medicala care este secretul logevitatii casatoriei lor.
Dupa ce s-au uitat indelung unul la altul femeia a raspuns ” Eh, Nici unul din noi doi n-a murit inca !”