Intr-un articol publicat pe pagina de internet a „Strajerilor” fratele Iosif Ton clarifica mai pe larg pozitia privind declaratia publica, cu privire la simpatia lui fata de carismatici si trecerea lui in aceasta tabara Reactia domniei sale fata de criticile si intrebarile ridicate mi se pare marcata de amaraciune si nedreapta.
De îndată ce te declari carismatic, caută în internet și îți atribuie toate aberațiile altor carismatici și toate greșelile lor de doctrină, de învățătură, de mod de viață. Lucrul acesta este o nedreptate și ”nu știți că cei nedrepți nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu? Nu vă înșelați în privința aceasta!” (1 Corinteni 6:9).
Nu au fost o nedreptate aceste critici ci reactia normala a unor oameni care nu au stiut despre aderenta domniei sale la invataturile si practicle carismatice. Nu a fost nedreapta. Cei care sunt lideri spirituali si influenteaza prin invatatura lor, viata si gandirea multor oameni ar trebui sa se astepte la asemenea reactii cand brusc isi schimba teologia si simpatiile. Cred ca Iosif Ton datoreaza ceva explicatii celor carora l-au urmat ani de zile, si care au luat unele decizii in viata influentati de autoritatea care pretindea ca o detine in calitate de slujitor a lui Dumnezu
Personal in vremea comunismului am ascultat si mi-au fost de mare folos predicile care erau transmise la radio Europa Libera. Dezvaluirea cum ca a fost pentru un timp colaborator al securitatii mi-a produs o mare dezamagire, dar oricum am fost pregatit de multi ani sa invat sa nu ma incred in oameni, pentru ca „blestemat este omul care se increde in om”.
Am crescut intr-un mediu penticostal care seamana cu ceea ce s-ar parea ca unii abia acuma descopera. Excese si manipulari au fost si au fost criticate de fratii”sanatosi in credinta”.
Fratele Iosif Ton recunoaste ca exista aceste probleme in tabara carsimaticilor si asta este bine.
Sa redefinim situatia. A fi carismatic înseamnă a crede că Domnul Isus n-a abandonat războiul împotriva împărăției lui Satan după o primă generație și Duhul Sfânt n-a încetat să-i echipeze pe credincioși cu darurile miraculoase necesare pentru această luptă. În războiul acesta sunt și aberații și exagerări și greșeli de învățătură. Dar acestea nu pot fi atribuite tuturor carismaticilor.
Sper sa trateze cu obiectivitate si biblic aceste excese caracteristice carsimaticilor si penticostalilor.
Cat despre formele acestea de inchinare pe care le considera mai dinamice ,eu unul m-am confruntat cu ele. Dupa revolutia din decembrie 1989 cand au inceput sa vina cei din vest ,au adus cu ei un nou stil de muzica si alte manifestari care tin de inchinarea exterioara. Nu vad de ce ar fi mai nespirituala o cantare in biserica care seamana a romanta sau a „doina” sau cu muzica de pahar sau muzica clasica. Aceste chestiuni nu sunt de esenta , a te inchina in duh si in adevar asta conteaza.
Era moda cu batutul din palme si ridicarea mainilor . Eu am spus ca daca fratii mai batrani nu ne lasa sa batem din palme sau sa ridicam mainile acum nu ma obligati voi sa bat din palme sau sa ridic mainile. Va rog !
Daniel Lucescu 