Referatul in sine este dezechilibrat. Lasa impresia ca va face o trecere in
revista pe trei coordonate distincte: misticism-stiinta-teologie, pe cand in
realitate reuseste sa faca altceva. Accentul prea mare pe maiasi, fara o critica
argumentata arata existenta unei tendinte manipulatorii (sarpele inaripat devine
legatura manipulatoare dintre maya si crestinism), o expunere foarte detaliata a
teoriei transformarii genetice, dintr-o perspectiva generalista, si amintirea
doar in treacat a perspectivei crestine, nu teologico-biblica, a facut ca acesta
expunere sa fie greoaie, obositoare fara nici un telos in sine. Cu alte cuvinte,
benfica pentru unul doritor de informatii stiintifice si culturale, dar
ne-folositoare pentru credinciosul de rand, care astepta o hrana spirituala. In
loc sa ofere definitiile direct din dictionar – calea normalului – la unele
expresii stiintifice, se lanseaza in propriile lui explicatii lucru care conduce
spre o descreditare a mesajului (i.e. folosirea gresita a expresiei fuziune
nucleara, explicarea eronata a gaurilor negre, hibridizare naturala vs.
ne-naturala in perioada neoliticului si paleoliticului!?). Mai mult, atribuie
gandirii iudaice timpurii (“sensul adanc in limba ebraica inseamna”), ceea ce
defapt apartine mai degraba gandirii elenistice. Intr-adevar mitologia greaca
este plina de personaje cu mutatii genetice (daca imi permiteti aceasta
exprimare) nascute in urma relatiilor dintre zeitati si oameni (i.e. centaurii,
Ahile, Hercule, Elena si lista poate continua), insa literatura iudaica
ne-elenista mai putin, adica de loc. Faptul ca pseud-epigrafa “Cartea lui Enoh”
ne vorbeste despre “fuziunea” dintre fiicele oamenilor si ingeri, asta nu
inseamna ca teologia iudaica pre-exilica si exilica (perioada in care s-a
conturat/ scris Thora) credea/ propovaduia asa ceva. Incercarea de a folosi
Cartea Geneza ca argument in teoria transformarii genetice, mi se pare putin dus
spre extrema pentru un teolog. Oricine alticineva isi poate permite acest “joc,
lux”, insa… nu un teolog sau unul care se pretinde a fi. Nu explica originea
“Cartii lui Enoh” si nici rolul pe care ea il are in cartea lui Iuda, fapt care
poate crea confuzie in mintea ascultatorului neavizat teologic in ceea ce
priveste cartile inter-testamentare si folosirea lor in literatura apostolica si
patristica. Confuzie totala in ceea ce priveste limba ebraica. Pentru dansul
verbul “geber” (el este puternic), in forma substantivala “gebor” (cu sau fara
holen-waw, pentru ca in limba ebraica ai doua forme de a scrie) naste “urias”
(negilim – in ebriaca, care apare in Gen 6:4 si Num 13:33), chiar daca
substantivul “geber” semnifica om, iar adjectivul “gebura” puternic (toate avand
aceeasi radacina “gbr”). In concluzie, desi atinge o problema foarte importanta
“studiul umanoizilor” (parlamentul britanic a dat unda verde la studii si
combinatii genetice intre om si animale. Recent au aparut in presa fotografii cu
un umanioid canin), totusi nu reuseste in final (dupa aproape o ora) sa prezinte
perspectiva biblica asupra problemelor multiple (pe care in treacat le enumera)
cu care omenirea s-ar putea confrunta in anul 2012 – conflictele multinationale,
experimentele genetice, posibilele calamitati naturale, profetiile apocaliptice.
Din tot acest spectacol omul normal a mers a casa cu ideea “¡qué way!” si nimic
mai mult.

4. Dr. Emanuel Contac de la “pespectiva” Dr L. Gog,in urma discutitilor intre ITP-isti, a ajuns sa trateze pe blogul lui subiectul mantuirii extraterestrii si alte fiinte "hibride"
Intr-un moment de “nebunie speculativa” privind existenta fiintelor combinatie dintre om si alte fiinte declara ca exista trei posibilitati:

1) Extratereştrii nu există, deci împerecherile cu oamenii sunt imposibile. Nu are rost să ne punem problema mânuirii lor. (Varianta pe care o susţin).

2) Extratereştrii există, dar nu ştim dacă e posibil amestecul lor cu oamenii. Decidem dacă hibrizii sunt oameni atunci când îi vedem. Cine i-a văzut, să mi-i arate şi mie

3) Dacă extratereştrii există şi se pot împerechea cu oamenii, atunci odraslele rezultate au nevoie de mântuire fiindcă poartă în ele sămânţa căderii adamice.

5.Perspectiva (ne)profetica si economica pentru 2086 am descoperit-o din intamplare tot in ziarul The New York Times. “Omul” sugereaza guvernului sa aiba o perspectiva mai indepartata, sa nu-si isi rezume analiza situatiei datoriei la nivelul unui an ci pana in anul 2086. “Guvernul trebuie sa ia masuri imediate pentru a avea un surplus(adica sa nu mai imprumte bani ci sa faca economii la buget) si s-o faca asta in urmatorii 75 de ani pentru ca raportul intre datorie si produsul national brut (PIB) sa nu cresca la valoarea de 300%. Adica daca noi, cetatenii, avem un venit lunar de 1000 de dolari de exemplu sa nu ajungem sa avem datorii de 3000 de dolari. Nu-i asa ?
“Datoria noastra poate fi controlata numai daca abordam o perspectiva pe termen lung.” zicea blogherul de la NYTimes

6.Cred ca si Isus a abordat o perspectiva pe termen etern cand a tratat datoria noastra, plata pacatelor noastre, in regim de urgenta si a lasat pe seama Tatalui ceasul si clipa cand va veni “sfarsitul”. Ne -a poruncit si noua sa nu tinem o perspectiva “a zilei de maine ” ca ajunge zilei necazul ei si apoi sa adunam un “surplus” in spatiul “extraterestru” daca ne gandim ca vrem sa ajungem acolo.Viata noastra are sens daca avem o perspectiva pe termen vesnic.
7. ACTUALIZARE Dr Alexandru Nadaban zice ceva despre mayasi si buncare de inchiriat in caz ca vine sfarsitul Haide sa vedem ce verset se potriveste-Predictiile mayasilor au alertat intreg mapamondul

“Take Christ out of Christmas, however, and all that remains is a pagan festival.”

Logica deci … adauga-l pe Isus la orice si acel lucru trebuie sa devina bun ?!? (la fe ca si vegeta) Ce inseamna asta ?!?!? I-L bagam si scoatem pe Isus in orice forma de indulgenta personala ca sa “aratam bine” in timp ce ne desfatam in placerile noastre… !

NU NU NU NU NU ! ! ! – SCOATE TOT AFARA (INCLUSIV SARBATORI PAGANE) SI INLOCUIESTE CU ISUS – APOI MAI VORBIM.

Articolul de mai sus face greseala de a da sugestii in loc sa redea evidente, ceea ce e si mai insultator … asa poate sa faca oricine si cu privire la orice … cind cinstit era sa nu sugereze ce e bine si ce nu e bine si sa lase cititorul sa-si traga singur concluzii, ei sugereaza si gasesc scuze la fiecare element al craciunului pina la punctul la care, chiar sugereaza ca copiii sub 7 ani (cea mai vulnerabila stare de developare mintala) pot sa se joace “let’s pretend” cind e vorba de Santa Claus.Simplu pentru articolul acesta – sursa aceasta ar trebui eliminata ca si sursa valida si doar considerata cel mult ca fiind o opinie la care scopul scuza mijloacele.
Dupa citeva citate biblice as vrea sa intram serios si cu o minte clar vazatoare in citeva evidente istorice care au sa relateze niste adevaruri in ceea ce priveste traditia Craciunului:
(sugerez o rugaciune de predare a tot ce este “eu” sau “sine” in mina lui Dumnezeu)
Scris de Johnny Dragan
Citeste mai mult mitul craciunului – adevarul
Varianta pdf mitul craciunului – adevarul(1)
Autor articol Johnny Dragan

“Poetul crestin Viorel Horea Tantas este un Carturar Autentic”

(Ion Buzasi in Prefata la cartea Dictionar de Puscarie)

In duminca din 13 noiembrie 2011,aici la Elim Phoenix am avut onoarea sa-l cunosc pe Crestinul Autentic Viorel H Tantas.
Marturia despre intoarcerea lui si a sotiei sale la Dumnezeu si interventia miraculoasa prin care Dumnezeu i-a adus vindecarea trupeasca a mai pus o piatra la temelia credintei noastre.
Are cel putin trei volume de poezie crestina dar am fost impins de o curiozitate pentru “exotic” sa citesc cativa termeni din “Dictionar de puscarie” din care va redau doi termeni pentru delectare:

Botez=prima infractiune reusita de catre o persoana
Budist=detinut necautat de familie cu pachete si care in schimbul unor avantaje materiale curata WC-ul din camera de ditinere(buda)

Fostul ofiter de la Penitenciarul de Maxima Siguranta din Gherla este acum si purtatorul de cuvant cultural al celor aflati dupa gratii.
O culegere de cantece ale acestora ne lasa sa cunoastem o parte din sufletul acestor Oameni.
N-AS VREA SA SUFERI
N-as vrea sa suferi iar acum
Citind aceste randuri
Vreau doar sa te opresti din drum
Sa stai putin pe ganduri

Speranta ca vei medita
Ma face fericit
Gandeste-te la soarta mea
Si ce mult te-am iubit

Ce mult imi mai doream atunci
Ca sa te am mireasa
Degeaba stai acum si plangi
La vorbitor la masa

Am vrut mereu sa fiu cu voi
Ca sot ca tata si iubit
Dar uite ca-tr-o zi de joi
La puscarie am venit

Prea repede tu te-ai grabit
In lanturi sa m-arunci
Si nici macar nu te-ai gandit
Speranta sa-mi aduci

In lanturi grele sunt legat
Asa cum mi-a fost dat
Si perna-n margine de pat
De lacrimi s-a patat

As vrea sa te gandesti putin
Ca toate-s trecatoare
Chiar si de-aicea am sa vin
Ca sa iti cer iertare

Si pustiului te rog sa-i zici
Ca tata il iubeste
Si de cand este aici
La el se tot gandeste

Regretele-s tarzii acum
Iar lacrimile-s prea putine
Ca sa poti sa faci din negrul scrum
S-aprinzi scantei in mine ?
de Coman Alexandru 31 de ani

Suntem o mînă doar- de oameni:
Ori divorţaţi, ori părăsiţi;
Dar, din păcate-n plus de-aceasta,
De cei mai mulţi, ni-s ocoliţi!

E-adevărat că idealul
E să rămâi căsătorit;
Dar ce mai poate face omul
Cînd ştie că nu-i mai dorit?!

E-adevărat : greşeli sunt multe
Şi la femei, şi la bărbaţi;
Dar ce mai pot să facă-aceia
Ce n-au vrut; dar, sunt divorţaţi?!

Nu e-o dorinţă, ci e-o plagă
Să vezi c-ajungi un părăsit;
Şi mai ales cînd legămîntul
Să îl păstrezi te-ai străduit!

Nu ne priviţi cu ochi de humă
Acei ce vi-s căsătoriţi!
Şi nici să nu ne luaţi în glumă,
Că-aşa mai tare ne răniţi!

Dar nici nu treceţi cu vederea
Cînd lipsă suntem dintre voi;
Căci noi lipsim doar cînd durerea
Zdrobeşte sufletul din noi!

Căci am căzut ca şi de pradă
La-aceste noi învăţături,
Făcînd divorţul opţiune:
Deşi-i opusul la Scripturi.

Şi din păcate, chiar şi “clergii”
Dezleagă-acum căsătorii,
Justificînd orice divorţuri
Prin fel de fel de teorii.

Că-i vorba de nepotrivire-
De gînduri sau de caracter,
Ori că e lipsă de iubire:
Distanţă-ntre Pămînt şi Cer,

Pe toate folosesc de scuze,
Prin orice fel de acuzări,
Luînd versete din Scriptură
În dreptul lor ca apărări!

Dar, numai Domnul vede totul
Cu ochii Lui ce-adînc pătrund;
Şi pe acei ce-adînc ei sufăr,
Şi-acei ce ură-n ei ascund!

Aşa că , rugăciunea noastră-
Cei părăsiţi sau divorţaţi,
E ca să ne priviţi cu milă
Şi-n rugi, mereu să ne purtaţi.

Căci plaga-aceasta-i dureroasă
Deşi-am luptat să-o evităm;
Dar de pe Calea Crucii însă
Nu vrem vreodată să cedăm.

Oricît de greauă ne-ar fi Crucea
Prin grele răni ca să purtăm,
Noi vrem ca şi de-aici ‘nainte
Tot Calea Sfîntă să urmăm.

Şi sprijiniţi-ne familia:
Copiii cît şi mama lor;
Ca Domnul Sfînt cu mila-I mare
Să vină-n grabă-n ajutor!

Să frîngă orice-ncătuşare
Şi orice diabolic plan,
Ca să aducă ‘liberare
De orice jug al lui Satan.

Să-aducă grabnic uşurare
De orice grele, vechi poveri;
Şi să aducă vindecare
La multe şi adănci dureri.
………………………………………..
De-aceea, vrem- iubirea voastră
Ca sincer să ne-o arătaţi;
Şi-n ciuda plăgii suferite,
Să şiţi: suntem ai voştrii fraţi!

14/15 Octombrie, 2011
Un suflet în suferinţă

Felicitari pentru poezie, fr. Ionel G., e foarte frumoasa. Totusi, nu am intrezarit printre versuri cenusa din capul victimelor Poate mai adaugati 2-3 strofe in sensul asta, altfel istoria se repeta, peste cativa ani mai scrieti inca o poezie, similara, dar cu alta dedicatie …

Cat despre:
“Ci sa-i iubiti, sa-i respectati
Caci suntem frati, caci suntem frati!”
atata timp cat exista mentalitatea “eu sunt primus inter pares”, veti fi tratati ca niste sub-frati, inclusiv cei din comitet, care vor fi considerati numai slujitori administrativi, nu si slujitori duhovnicesti. Majoritatea pastorilor admit numai “peer review” (aplicat pentru evaluarea academica). Orice evaluare facuta de comitet va fi considerata act de … lezmajestate si va fi tratata cu dispret.

“Voi sa nu fiti asa. Ci cel mai mare dintre voi sa fie ca cel mai mic; si cel ce carmuieste, ca cel ce slujeste.” (Luc.22:26)

Balada sau cantecul de jale a bisericii Elim
10 #
george

Una peste alta, e un lucru bun. Mai bine mai tarziu decat niciodata …

Balada sau cantecul de jale a bisericii Elim
10 #

Comentariile de mai sus sunt la Balada sau cantecul de jale a bisericii Elim

@Daniel Lucescu: „sunt necesare schimbari majore pentru ca astfel de lucruri sa nu se mai intample in viitor!”

Recunosc scenariul de la Elim, l-am trait si eu cu multi ani in urma: pastor plecat, dupa 7 ani, cu „coada intre picioare” dupa ce a pierdut si sprijinul ultimului „sustinator” din comitet Apoi venirea altui pastor care a promis ca va incepe o era noua, ca nu va repeta abuzurile fostului pastor, pentru ca – dupa cativa ani – sa devina la fel de manipulator, autocratic, autosuficient.

Asa ca imi permit cateva sfaturi pentru (ce a mai ramas din) biserica Elim:

1. Nu fiti foarte mandri de puterea financiara a bisericii. Veti fi – iarasi – tentati sa aduceti un VIP, fiindca va permiteti. Nu de un VIP aveti nevoie. Banii nu aduc fericirea, nici spiritualitate, ci certuri, tulburare si ura:
(Mai bine putin, cu frica de Domnul, decat o mare bogatie, cu tulburare! – (Prov.15:16))
(Mai bine o bucata de paine uscata, cu pace, decat o casa plina de carnuri, cu cearta! – (Prov.17:1)
Deja fr. Petru L. v-a facut un mare deserviciu prin “raportul” sau in care prezenta suma din contul bisericii. Asteptati-va in curand la “ursi” care sa curteze “stupul” plin de miere …

2. Atentie la criteriile de selectie! In ultimele doua cazuri ati cautat pastori cu harisma, buni manipulatori ai vorbelor. Cine manipuleaza azi vorbele, maine va manipula oamenii! Atentie la integritatea sa (vezi si „cazierul”), nu la vorbele sale.

3. Ati observat deja ca este mai greu sa scoti un pastor din biserica decat sa-l aduci. Nu il legati printr-un salariu de biserica. Salariul stabilit pe termen nelimitat este nebiblic, incalcand principiul dependentei salariului de vrednicia lucratorului. Spectrul pierderii confortului financiar il va face sa se comporte ca fr. Dorin D. care „literally had crawled under his foes into the church …” (ttp://www.phoenixnewtimes.com/content/printVersion/170401/). Si nu cred ca a facut asta pentru a fi in prezenta Domnului, ci pentru a ramane in prezenta banilor si a puterii.

4. Fiti mai atenti la ceea ce predica. Anul trecut ascultam o predica a fr. Dorin D. in care isi lauda sotia ca l-a „trimis la plimbare” pe vecinul de sub apartamentul lor, cand acesta i s-a plans ca copiii fam. D. tropaie si nu poate dormi. Dv. nu vi se aprind beculetele de alarma cand auziti despre astfel de atitudini? Sau receptati tupeul doar cand va atinge personal?

5. Nu puneti toate neintelegerile in culpa pastorului. S-ar putea sa aveti unele naravuri „istorice” pe care acesta le semnaleaza. Inainte de a fi reactivi, fiti putin meditativi. Pentru siguranta, (re-)cititi: ttp://lascaupetru.wordpress.com/2011/09/16/de-ce-am-plecat-de-la-elim-2/

6. Invatati-va copiii limba romana de mici si vorbiti romana acasa. Nu din patriotism, ci fiindca Dumnezeu a stabilit ca mediul de dezvoltare pentru copii familia si biserica – alaturi de parinti. Altfel, ii veti impinge voi insiva in bratele anturajului si bisericilor anglofone, care stiti cat de „spirituale” sunt.

(Asta ca tot ati pomenit de necesitatea „schimbarilor majore”. „Cine nu invata nimic din istorie, risca sa o repete” – e valabila atat in cazul divorturilor din familie, cat si din biserica …)

Comentariile de mai sus sunt la De ce A plecat de la Elim 1

“Eu sunt Pastorul cel Bun. Pastorul cel bun isi da viata pentru oi. Dar cel platit care nu este pastor si ale carui oi nu sunt ale lui cand vede lupul venind,lasa oile si fuge si lupul le rapeste si le imprastie. Eu sunt Pastorul cel bun. Eu imi cunosc oile Mele si ele Ma cunosc pe Mine”

Se pare ca oile sunt responsabile sa discearana cine vorbeste si se poarta ca si un “pastor” trimis de El si cine este un “pastor-lup”

Cand i-am vazut i-am intrebat:
“De ce-aveti spatele-apasat?”
Ei mi-au raspuns incetisor:
“Jug de pastor, jug de pastor.”

Cuprins de groaza am ramas
Fara suflare, fara glas,
Si-atunci cu greu am suspinat:
“O ce pacat, o ce pacat!”

Cand mi-am mai revenit putin
I-am intrebat printre suspin:
“De unde sunteti dragii mei,
Si oi si miei, si oi si miei?”

Ei mi-au raspuns far’ de ragaz:
“Noi avem oaza nu islaz
Caci Dumnezeu ne-a pus aici
Printre finici, printre finici.

Tot El ne-a binecuvantat
S-avem si altora de dat
Merinde, apa si-un umbrar
Ce mare har, ce mare har!

Si-atunci pastorii au venit
Cu ochi de soim ne-au iscodit.
Ne-au laudat si am crezut
Vai, ce-am facut, vai, ce-am facut!

Le-am dat din rodul adunat
Sa-si faca traiu-ndestulat,
Dar ne-au mintit de-atatea ori
O, ce pastori, o, ce pastori!

Pe oaia care suferea
O-nconjurau cat mai colea
Si nu s-au dus la capul ei
Ce farisei, ce farisei!

Pe alta care-n chinuri mari
Zacea batuta-ntre talhari
I-au dat si ei inca un branci
Spre vai adanci, spre vai adanci

Dar pe acei ce-i laudau
Si slava mare le dadeau,
I-au pus cu ei sa stea pe tron,
Tot la anvon, tot la anvon.

Si ani la rand ne-au tot batut
Prin cuvantari cat au putut,
Iar noi am tot rabdat mereu
Cu Dumnezeu, cu Dumnezeu.

Ne-au apasat cu pumn tiran
Luna de luna, an de an
Pana-am ajuns ca n-am stiut
Ce-i de facut, ce-i de facut!?

Cand ne-am sculat si le-am cerut
Ca sa traim ca la-nceput
Ne-au frant cu ochii sfidatori
De doua ori, de doua ori.

Si-atunci cu totii, dragul meu
Ne-am indreptat spre Dumnezeu
Ca sa ne vina-n ajutor,
Adevaratul Bun Pastor!

Pastoru-ndata a venit
Cu dragoste ne-a izbavit.
Iar pe acei pastori I-a dus
La rasarit si la apus.

Si-acum iubitii nostri frati
Va rog nu ne mai judecati;
C-aveti si voi un jug de dus
Pe drum in sus, pe drum in sus.”

Mai am acum un sfat de dat
Pastorilor ce ne-au lasat:
“Sa va smeriti sub mana Lui,
A Domnului, a Domnului!

Sa nu va socotiti stapani
Ai credinciosilor romani
Ci sa-i iubiti, sa-i respectati
Caci suntem frati, caci suntem frati!

Sa va-mpacati cu gand curat
Cu-acei ce-ades i-ati intristat,
Ca-n jertfa sfanta din Calvar
Mai este har, mai este har!”

Si-acum la toti vreau sa va spun:
“Sa stam uniti pe-al vietii drum,
S-ajungem toti in ceruri sus
Langa Isus, langa Isus!”

Phoenix, Arizona
10/08/2011
Ionel G.

Pentru cei ce tratează bunul simţ drept un concept filozofic, acesta poate fi şi
chiar este considerat un ansamblu de idei despre lume, viaţă şi om, având ca
izvor tradiţia populară şi cuprinzând elemente ale gândirii ştiinţifice. Noi
însă, ne-am obişnuit să-l privim drept o măsură a bunei creşteri, a bunei
cuviinţe, a respectului pentru cei din jur.
Bunul simţ îl ai, sau nu-l ai. Este o moştenire de la cei ce te-au zămislit şi
apoi „te-au făcut om”, deprinzându-te să acţionezi în conformitate cu nişte
norme pe care şi ei, la rândul lor, au fost învăţaţi să le respecte. Cu toate că
specialiştii în domeniu îi mai spun şi simţul comun, sau intelingenţa mediocră,
Descartes considerându-l „lucrul cel mai drept împărţit în lume” (să fi fost
bunul simţ atât de răspândit în acele vremuri, sau mai mult, să se fi găsit în
aceeaşi măsură la fiecare?), aşa cum ne uităm noi astăzi la el, plin de
încărcătură morală, constituie o valoroasă calitate umană care, în mod cert, nu
este împărţită în mod egal. Pentru că atunci n-ar mai exista opusul cuvântului
„simţit” sau „plin de bun simţ”.
Îl putem oare dobândi pe parcurs şi pe cont propriu, fără a avea o înclinaţie
nativă spre a-l preţui, a-l căuta şi a-l practica? Înclin să cred că nu, că îl
avem acolo, în străfundurile noastre, alături de celelalte simţuri cu care am
fost înzestraţi, ca pe un simţ aparte ce ne dă certitudinea binelui şi
frumosului în relaţiile cu semenii noştri şi ne determină să-i tratăm cu respect
pe cei din jur, să fim politicoşi şi civilizaţi, să nu depăşim limitele, să fim
recunoscători şi cinstiţi, să nu profităm de poziţia pe care o avem, să ne pese
şi să ţinem cont de ceilalţi etc. Şi toate astea, pentru că aşa ne simţim bine,
dintr-un imbold interior fără de care comportamentele noastre ar rămâne simple
formalisme.
Şi mai înclin să cred că el, bunul simţ, în forma sa de pledoarie pentru măsură
şi echilibru, se regăseşte într-un cod nescris al bunei cuviinţe pe care-l
descoperim în înţelepciunea tuturor popoarelor din timpuri îndepărtate. Maxime,
cugetări, citate celebre aparţinând învăţaţilor, filozofilor, oamenilor de
ştiinţă sau de litere, ne transmit prin vreme esenţa bunului simţ. Şi nu este
întâmplător faptul că îndemnurile, sfaturile, observaţiile transmise îşi găsesc
corespondenţe de la o cultură la alta, de la un popor la altul, el fiind un
adevăr general valabil în care putem să credem fără să ne înşelăm.
Nu este ceva senzaţional ca aceste spirite erudite să creioneze pentru
contemporani şi pentru posteritate profilul universal al bunului simţ. Există
însă cei mulţi şi anonimi, (semn că bunul simţ nu ţine neapărat de erudiţie, ci
mai degrabă de o nobleţe a spiritului şi a inimii), autorii unei creaţii
populare pline de har prin care, dacă frunzărim, găsim reale lecţii de educaţie,
norme de comportament, reguli şi legi de căpătâi pentru acest cod atât de
necesar lor pe care-l puteau aplica singuri, fără intervenţia judecătorilor
nedrepţi şi corupţi în încercarea de a schimba lucrurile, de a învinge tarele
societăţii.
Dacă ar fi să judecăm după bogăţia şi varietatea acestor creaţii colective şi
anonime, noi, românii, ar trebui să fim un etalon al bunului simţ. Proverbele şi
zicătorile noastre sunt edificatoare în acest sens. Grăiri pline de tâlc, ele
comprimă în nenumărate nuanţe codul etic al poporului român amendând minciuna,
lăcomia, hoţia, corupţia, avariţia, înşelătoria, impoliteţea şi câte, Doamne,
s-ar mai putea înşira, toate avându-şi rădăcinile în lipsa bunului simţ, dar
arătând şi preţuirea cuvenită adevăratelor virtuţi, cu aceleaşi rădăcini, bunul
simţ. Valoarea lor stă în faptul că sunt nişte concluzii ale vieţii sociale
perfect valabile şi acum şi multă vreme de acum înainte. „A da cinstea pe
ruşine”, „A nu-ţi cunoaşte lungul nasului”, „A uita de unde ai plecat”, „A sta
în banca ta”, „A fi domn e o-ntâmplare, a fi om e lucru mare”, „A te întinde cât
ţi-e plapuma”, „A vedea paiul din ochii altuia” sunt doar câteva adevăruri care
se rostesc şi astăzi cu năduf, cu sarcasm, cu durere şi dezamăgire, cu
satisfacţie, în toate mediile.
Cu ironicul sau satiricul „Bună ziua căciulă, că stăpânul n-are gură”, m-am
întâlnit pentru prima dată în urmă cu aproape cincizeci de ani. Era primul
contact cu creaţia populară. Învăţătoarea ni l-a explicat ca fiind o vorbă veche
din bătrâni. Am privit-o toţi cu mare respect şi a avut un efect grozav asupra
noastră. Salutam în stânga şi-n dreapta, pe oricine şi nimeni nu ne-a spus că pe
necunoscuţi nu-i nevoie să-i saluţi. Oricum aceştia erau puţini pentru că trăiam
într-o comunitate restrânsă.
La oraş lucrurile stau altfel. Aici nu prea e în regulă să dai „bună ziua”
oricui. Ai părea o curiozitate şi unii chiar ar privi compătimitor în urma ta.
Se salută doar cei care se cunosc între ei şi câteodată şi aceştia întorc capul
prefăcându-se că nu s-au văzut.
Acum ştiu însă că acolo, la sate, politeţea nu este o formulă ci o atitudine a
bunului simţ. Localnicii şi mai ales cei în vârstă, te întâmpină cu bineţe chiar
dacă nu te-au văzut niciodată şi ştiu că nici nu te vor mai vedea. Port cu mine
imaginea câte unui bătrân cu o cămaşă cusută după obiceiul locului, purtată
peste un pantalon mai actualizat, care te priveşte binevoitor şi-ţi spune „ziua
bună”, făcându-te să tresari mirat şi să te ruşinezi că ţie, orăşeanului şcolit
şi dichisit, nu ţi-a trecut prin minte să-l saluţi pentru că nu-l cunoşteai şi
la oraş nu se obişnuieşte. O port de demult, de prin satele bănăţene şi am
reactualizat-o de curând, prin satele ardelene. Nu a dispărut şi cred că o poţi
întâlni în orice regiune a ţării, pentru că acum ştiu că vine tot de acolo de
unde vine şi obiceiul pur românesc de primire cu pâine şi sare a străinilor.
Tradusă în cuvinte, această atitudine ar însemna: bine ai venit la noi, străine
şi bună să-ţi fie inima!
Lor nu le este teamă de ridicol. Vin cu treburi la oraş, îşi frământă mult
căciula în mâini până să spună ce au de spus pe la uşile oficiale care nu li se
prea deschid, dau bineţe pe stradă necunoscuţilor orăşeni, aşa cum ştiu ei, cu
simplitate, naturaleţe şi chiar cu evlavie şi se întorc în veşnicia lor, unde
toate, chiar şi bunul simţ, se păstrează ca la începuturi, în formă nealterată,
în ciuda aparenţei cum că el ar fi pe cale de dispariţie. Până întâlnim astfel
de atitudini, din care şi noi ne tragem seva, nu trebuie să ne temem. Bunul simţ
nu dispare. El doar nu se poartă de oamenii zilei pentru că nu prea face casă
bună cu puterea, oportunismul, popularitatea. Îl găseşti acolo, în anonimatul ce
reprezintă una din dimensiunile sale.